Al doilea partener de nelipsit in drumul nostru spre vindecare, pe langa disciplina, este credinta. Credinta in Univers, in tine, in proces. Credinta iti va deschide mintea, trupul si sufletul si va dubla valoarea oricarui pas facut. Nu iti va permite sa te indoiesti, sa abandonezi, sa iti fie frica sau sa fii descurajat. Oricat de greu este drumul, aceasta mica lumina din tine, numita “credinta”, te va impinge ca un vant puternic de la spate, in cel mai miraculos mod.

Vei avea si doi dusmani iscoditori, pe tine, care vei tinde sa te sabotezi, si pe cei din jur, care neintarziat vor privi cu scepticism, neincredere sau ironie alegerile tale neobisnuite pentru ei.

Personal, cand am pornit pe drumul vindecarii, atunci cand toti medicii mei curanti nu mai aveau solutii pentru mine, am ramas singura. Daca doar pomeneam despre alimentatie, meditatii, tratament naturist, eram profund ridiculizata si certata pentru faptul ca pierd vremea si nu am incredere sa raman de partea stiintei. S-a dovedit ca tot de partea stiintei am ramas, insa o stiinta curata, complexa, care analizeaza corpul uman in profunzime, si merge direct la cauza, nu doar la efect.

Sfatul meu pentru tine este sa iti alegi doar cateva puncte de sprijin alaturi de care sa avansezi in procesul de vindecare, carora sa le impartesesti progresul tau, si care te pot sfatui sau iti pot da putere atunci cand simti sa renunti. Pentru mine acesti piloni au fost, asa cum spuneam, un medic nutritionist, un antrenor, doi dintre Maestrii mei de Reiki si Qigong si psihoterapeutul. [M-am gandit mult daca sa il adaug si pe Dumnezeu pe aceasta lista, inca Dumnezeu a ajuns sa fie parte din mine. El este intru toate. L-am rugat si I-am ingaduit sa fie gandul meu, pasii mei, sufletul meu].

Au fost multe zilele in care, dupa o perioada de progres exceptional, urma sa ma trezesc a doua zi cu inflamatie si durere cronica. Si desi ajunsesem in punctul in care imi puteam da seama care fusese cauza imediat si stiam si modalitatile in care ma pot echilibra din nou, mentalul meu era slabit. Sufletul meu era slabit. Si atunci apelam la unul din pilonii mei. Nu-ti fie teama niciodata sa ceri ajutorul.

Adevarul este ca devine aproape un sacrilegiu, dintr-un punct, sa abandonezi. Este ca si cum ai construit cu foarte mult efort cea mai puternica fortareata, alaturi de echipa ta, si tu decizi sa o distrugi inainte sa fie gata. In tot drumul tau stau rabdarea si iubirea lui Dumnezeu, munca si daruirea pilonilor tai. Si nu in ultimul rand, implicarea ta activa.

Nu uita, ai muncit prea mult pentru a ajunge unde esti. Toata suferinta, toata disciplina, neputintele depasite, nu pot ramane in zadar. CONTINUA! PASTREAZA-TI CREDINTA! “Si cand nu mai poti, mai poti putin.”